Selfie-urile sunt tâmpite

Hai, nu vă ambalați toți. Nu toate selfie-urile sunt rele. Dar majoritatea mă scot din sărite.

Serios acum, îi mulțumesc cu mult drag Facebook-ului pentru opțiunea „I dont want to see this”. O folosesc de câte ori văd un selfie enervant.

Adică, hai să zicem că înțeleg. Te uiți în oglindă, îți place vezi și te gândești să împărtășești cu restul lumii. Până acum e ok.

Devine ne-ok când asta se transformă într-un obicei zilnic. Chiar nu e nimeni atât de interesat de fața ta, te asigur eu.

Sunt unii (ca mine) care intră pe Facebook pentru a fi la curent cu ce se întâmplă la facultate, prin știri, a afla lucruri noi și interesante, sau despre promoții, pentru a povesti una alta cu prietenii.

O să-mi spuneți că nu sunt obligată să mă uit la selfie-uri, daca nu mă interesează (eu acum mă întreb pe cine naiba ar putea interesa). Din păcate, Facebookul mă obligă ca măcar să le observ, având în vedere că îmi apar în newsfeed.

Dar cel mai mult îmi place când eu apăs pe butonul să-mi ascundă postarea, iar peste o vreme îmi apare iar, pentru că, doamne ferește, cum să ai doar 80 like-uri pe o poză, hai să ne tăguim și să ștergem tag-ul și să-l punem iar și să ne schimbăm poza de profil de câteva ori pe zi. Apoi să ne simțim mândri de a noastră realizare în viață.

Deci, da, dacă pui câte un selfie cu tine aproape zilnic pe Facebook, ești enervant/ă.

Advertisements

One thought on “Selfie-urile sunt tâmpite

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s