Să muncești e greu.
Toată lumea e într-o frenezie continuă, „dați-mi și mie un internship”, „vreau să mă angajez, să muncesc, cât mai repede posibil” etc. Însă tot acest proces de internare/ angajare este foarte misterios și greu de înțeles, mai ales că nu înțelegi de ce nu ești ales niciodată și nimeni nici măcar nu se sinchisește să-ți dea un răspuns.
Iar cei care au reușit, totuși, să-și găsească ceva (și nu mă refer la promoții) din timpul facultății sunt priviți cu ochi mari și mirați. Toată lumea are impresia că odată ce ai prins un internship, e un bilet spre un viitor strălucit, faci experiență, ai ce trece în CV și așa mai departe. Practic, ai viața aranjată.
Atât doar că, na, să muncești e greu. Îți ocupă mult timp și e nașpa uneori.
Programul tău se transformă din:
– trezirea la 11-12, mergi la un curs pe la 16, dacă ai chef
– te trezești de dimineață doar câteodată, când trebuie să te duci la seminar
– pierzi vremea, mănânci ceva
– te culci pe la 1-2
– ai timp liber cam pentru orice, dar ți-e lene
În asta:
– te trezești pe la 6-7 în fiecare zi, te îmbraci repede, îți pui ceva de mâncare în geantă
– fugi la facultate să apuci seminarul de 8 dimineața
– fugi la birou, muncești
– fugi la curs
– ajungi acasă pe la 19-20
– faci duș, mănânci, se face ora 22 și te bagi la somn că ești terminat
– o iei de la capăt
Cu alte cuvinte, e vineri seara și nu mai am puterea să mă ridic din pat.